Piatra Neamţ – o frumuseţe de oraş!

Spun gurile rele că ar fi cel mai frumos oraş al ţării. Pe bună dreptate, fiindcă înfloreşte din toate punctele de vedere. Să sperăm că intensificarea turismului, dorită cu ardoare de oficiali nu o să îi desfigureze cadrul natural minunat şi farmecul locuitorilor. Fiindcă nemţenii sunt de un bun-simţ care pe mine, ca bucureşteancă nervoasă, mă reconfortează şi mă sperie în acelaşi timp (cer informaţii rutiere, vin cu mine să îmi arate......zâmbitori, răbdători....oare ce vor de la mine???? Cum, nu se grăbesc, au aşa mult timp??...etc.). Iar stagiunea muzicală m-a lăsat, sincer, cu gura căscată. Organizată impecabil, graţiei eforturilor Centrului Cultural, găzduieşte concerte făcute cu cap, însumând nume sonore ale scenei româneşti. Pun pariu că mulţi artişti vin de drag, cereri sunt grămadă, aşa că am fost uimită (şi ulterior, fooaaaarte fericită) de disponibilitatea doamnei Mihaela Spiridon, directoarea artistică, să ne accepte proiectul. Iar după recital, mulţumiţi de cum a ieşit, parcă umblam puţin mai ţanţoşi (orgoliul la loc alimentat cu amintiri pe care le vom repeta ani de zile, până când cunoscuţii noştri se vor plictisi de moarte....) Conversaţia de după cu dânsa şi cu Domnul Director Alupului ne-a îndemnat la concluzii euforice, care se vor menţine, probabil, mult timp. Să le dea Dumnezeu sănătate şi sponsorii bani, că în rest, ştiu dânşii ce trebuie!

Deci, bucureşteni poluaţi, faceţi excursii la Piatra Neamţ! Gâfâiţi pe traseele spre Pietricica (nu luaţi telegondola, că sunteţi graşi şi anemici, faceţi sport!!) mergeţi la ştrand, vizitaţi împrejurimile şi MERGEŢI LA VERILE MUZICALE! O să vă placă, chiar dacă vi se va părea că zăboviţi cam mult la semafoare!

Braşovul muzical sau povestea câinelui prins în lanţ

Recitalul Musica Viva din 1 aprilie a fost inclus în stagiunea camerală a Filarmonicii braşovene. Am fost încântaţi de această onoare, ştiind că scena muzicală locală era pentru noi relativ greu accesibilă, din cauza faptului că nimeni de acolo nu ne ascultase cântând până acum. Am fost, am cântat şi....ne-am întors la Bucureşti, mulţumiţi de prestaţia noastră, dar uşor nedumeriţi de cadrul obiectiv al situaţiei.
Abia după aceea am aflat că: Braşovul nu are sală de concerte, Filarmonica nu are sediu, se zbat disperaţi să găsească locaţii cât de cât adecvate. Orice iniţiativă este strivită de sintagma: nu avem bani, nu avem fonduri. Sală nu, afişe nu, orice nu. Situaţia este asemănătoare cu cea a unui biet câine care, atârnat de un lanţ greu, este hrănit la limita subzistenţei. Vrea mai mult, este strangulat de zgardă şi nu îi rămâne decât să sufere în tăcere.
Chiar în aceste condiţii, apreciem mult eforturile de actualizare a site-ului (foarte bun), căldura publicului, prezenţa la spectacolul nostru a unor membrii din orchestră şi bunăvoinţa mare a domnului director al Muzeului Casa Mureşenilor, care a făcut tot ce a fost posibil să ne simţim bineveniţi. Mulţumim de asemenea Petruţei Măniuţ, care a crezut în valoarea noastră şi a demersului nostru profesional. Sunt sigură că data viitoare (dacă va mai exista o dată viitoare) vom avea şi programe de sală.

Retrospectiva unui eveniment fericit

Recitalul de pe 21 februarie de la Radio a avut ca tematică muzica pentru pian şi violoncel a secolului XX – aşa că ne-am delectat publicul cu lucrări de Debussy, Martinu, Enescu şi Doru Popovici. Au existat trei pietre de încercare:
· Munca de convingere: Veniţi la noi la recital? O, da, cum să nu!!! Abia aşteptăm....dar ce cântaţi? Păi.....asta şi asta. Aoleu, altceva mai frumos nu aţi găsit? Staţi puţin, toate sunt frumoase, nemaipomenite, iar noi le cântăm minunat!!! – asta e, laudă-te gura, să îţi dau prăjitură. Şi au venit, cu o atitudine curajoasă bine lipită pe figură. De altfel, cei care au venit ori ne iubesc pe noi foarte mult, ori au fost curioşi, ori sunt melomani convinşi. Bravo lor şi mulţumim pentru încredere.
· Momentul adevărului. Şi cum să atragi publicul? - că la un astfel de program experimental nici nu pot adormi în linişte în scaun. În primul rând printr-o comunicare verbală prealabilă (adică ce am înţeles noi ca interpreţi din lucrări, care a fost legătura dintre conceperea lor şi momentele din viaţa compozitorilor) apoi printr-o interpretare sută la sută convinsă. Succesul micului spectacol a fost aproape miraculos.
· Analiza ulterioară. Cu unele obiecţii si strângeri din dinţi, ca în absolut orice moment artistic perisabil, rezultatul ne mulţumeşte - Cei din sală încă mai vorbesc despre noi.
În curând vom avea şi video/audiosample. Pentru cei interesaţi, scrieţi la butnaruandreea@google.com şi vă trimitem o copie a DVD-ului sau a CD-ului.